Vârtej unic al poeziei
Nu trăim în aceeași lume, Miss...
tu dai bice timpului,
grăbindu-te să zbori
în imediatul vital al sângelui,
eu implor timpul să steie pe loc
și să-mi oprească, într-un gol vital,
înaintarea...
Știu: eu m-am născut trist,
prea devreme,
iar tu, surâzând, ai strāpuns lumina
prea târziu...
Surâsuri și tristeți în aceeași oglindă,
candide, stau gata, pe-amândoi să ne
prindă.
Înviorător și eroic,
admit că drumul nostru comun
poate începe de la capăt,
fiindcă, noi doi consonăm
prin ceea ce avem mai adânc în spirit:
poezia, cea care absoarbe, instantaneu,
diferențele ființei...
S-ar produce astfel o renaștere în doi,
întru uitarea celui care am fost
și întru transformarea perfecțiunii și aroganței
trupului tău și a înaintării tale fizice
în poezie...
Numai astfel vom putea egala voluptatea
de a conviețui liric:
printr-un vârtej unic al poeziei!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre sânge
- poezii despre senzualitate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.