Pricina
Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanță.
Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura și fruntea.
Dar nici așa nu mi l-au lăsat în pace,
L-au pus să facă zile-chin, zile-lacrimi, zile-mașină, zile-bou
O mulțime de lucruri
Care nu-l interesau.
Apoi au început să experimenteze pe el
Fel de fel de otrăvuri -
Tristețe, necazuri -
Parcă așa le zicea.
Lovitura de grație i-a fost dată în cap
Cu o bucată de destin
De esență tare.
Iertați-mi expresia,
Dar asta n-a fost viață!
De atunci, iată, am pierdut și jumătate din moarte
Așteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoștință pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi.
poezie celebră de Marin Sorescu din Tinerețea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre început
- poezii despre voluntariat
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre război
- poezii despre pace
- poezii despre moarte
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.