Relicve
Știi când spuneai că n-am să mor vreodată?
Că visul va ținti spre veșnicie?
Ei bine, pot măcar să spun: Am fost odată,
Dar n-am trăit să-ți spun și ce-o să fie.
Ai refuzat să îmi clădești un piedestal,
Și te-am urât și te-am iubit nelimitat
Și într-o zi, un gând patriarhal
S-a strecurat în mine nechemat.
Nu. Tu-nțelegi mai mult decât vroiam,
Tu mă cunosti și făr de veșnica-mi armură
Doar tu spuneai Ridică-te! când des cădeam
În mine, în ei, mereu făr de măsură.
Ce timp cu viață! Ce palpite! Ce cânt edenic pe pământ!
Ce singur sunt! Ce viață de relicve ținute strâns în gând
poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Mona Suciu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre limite
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.