Pământuri şi ape între patimi şi ispite

Doar să-ţi apleci urechea
şi ţărmurile-ţi vor spune,
despre orizonturi de vitejie,
ca o fantomă, cu toate pânzele sus.
Pe-o mare nefiresc de albastră,
cu valuri te cheamă, îţi cântă,
şoptesc poveşti fermecătoare,
incantaţii magice neînţelese.
Departe,
gene purpurii de văzduh,
trombe de flăcări
spre orizontul altor lumi,
talgere cu nard, tămâie şi mirt,
fumegau înmiresmat
sub torţe de smoală.
Chiparoşi vechi şi neclintiţi
umflau umbre măiastre,
pe-un cer de ametiste,
cu ţipete răguşite
de păsări necunoscute.
Vânturi cu mângâiere de giulgiu-nspumat
învăluie o lume, tăinuită-n adâncuri...
între blândeţi şi rugăciuni de noapte.
Un răgaz pământesc m-aruncă,
printre ancore, inele de parâme,
statui, săbii şi amulete stranii,
măşti groteşti, ciocuri de corăbii
şi simulacre de zei panicaţi...
O rază palidă de umbră piezişă
curgea... ocolind ruinele dintre ierburi.
Blocat între construcţii sentimentale
şi-un fel de chip al dimineţii,
cu gânduri concurente abisale
într-un sens giratoriu incert,
mercenari blocaţi în timp îmi fac semn,
aud cum mă strigă, îmi arată
umbrele siluetelor sacerdoţilor,
cu mâinile întinse spre cer
luându-şi osânda supremă,

aruncând în jur anatemă!

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!