Sunt calea dintre cer și mare
Sunt calea dintre cer și mare
unde gândul granițe nu are
și aurora e liberă de fragile suspine.
Sunt răsăritul ce delicat soarele atinge
și somnoros salută luna ce se stinge.
Sunt asfințitul din seara răcoroasă
când după un deal lumina moare
și sunt vocea vântului ce-n inimă caută ascultare
pe frunzele timpului suflând nori ușori, pufoși și moi
unde ar putea găsi odihna.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre odihnă
- poezii despre nori
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.