Un cer fragmentat într-un orizont orizontal sau poem despre celălalt eu care a murit
într-o solidaritate suspectă
prejudecata mea este un portret din flori
căzut în partea a doua a calvarului
pentru că și identitățile se pot naște din mai multe mâini
la fel cum se nasc copiii din mai mulți bărbați
în fiecare zi scriu tiranul din mine
până i se întunecă toate celulele
și în fiecare noapte sunt ziua care a trăit
așa că omule
prietene
dumnezeule
nici nu ai idee ce greu este să te ascunzi de tine
în tine
nimicul este o încăpere în care plouă
știai asta?
poezie de Daniel Dăian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniel Dăian. [Vezi și următoarele:
- poezii despre naștere
- poezii despre întuneric
- poezii despre viață
- poezii despre solidaritate
- poezii despre prietenie
- poezii despre prejudecăți
- poezii despre portrete
- poezii despre poezie
- poezii despre ploaie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.