Ce ţi-aş putea dărui?

Nu am nimic mai de preţ
Ştii, la fel cum fac cerşetorii când arată că nu au bani
Mi-am întors şi eu buzunarele pe dos şi nu a căzut nimic
Pe asfalt doar inima mea zornăia cumplit, înfundat
Ca atunci când eşti la munte şi din depărtare auzi un urlet
Bănuieşti că e clocotul unei fiinţe pe care nu vrei s-o cunoşti
Închizi repede geamul, tragi draperiile şi te afunzi în lumea ta
Apoi m-am desfăcut la bluză şi deodată au izbucnit ploi sălbatice
Un fel de cântece triste ca în urma unui cortegiu care nu se abate
Din drumul spre lumea cealaltă, şi iar ai plecat în uscatul tău
Am rămas cu furtuna pe corp distrugând nemiloasă baraje
Zăpezile s-au topit şi ele, sub pielea mea doar resturi murdare
Gândurile au ieşit din matcă până te-au prins din urmă
Ce ţi-aş putea dărui? Dacă nu drumul acesta care-mi pleacă din stern
Şi dacă într-o zi m-ai întreba: Unde duce?
M-aş uita în depărtare la linia aceea care uneşte cerul cu pământul
Iubirea mea e doar o imagine reflectată într-o apă... într-o apă...

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!