Vino...
Vino-n vale, la izvor,
Unde mă usuc de dor,
Mă usuc precum o floare,
Dacă n-are apă moare.
Vino, floarea mea de crin,
Nu mă lăsa să suspin,
Nu mai aștepta chemare,
Că dorul n-are răbdare!
Altădată te chemam,
Când ajungeam, te găseam,
Ne iubeam nerăbdători
De cu seară până-n zori.
Vino galeș, pe drumeag,
Nu gândi că sunt beteag,
Pot să zbor, calea știută
Totdeauna-i cea mai scurtă.
Te chem, vino, nu-mi răspunzi,
Mângâi umerii rotunzi
Doar în gând și-nchipuire,
Simt că nu-mi mai sunt în fire.
Altădată, când veneai,
Numai ochii mi-i sorbeai,
Acum ochii mi-au secat,
Iar sufletul mi-e uscat.
Dacă nu mă mai aștepți,
Trec în lumea celor drepți
Mulțumit c-ai fost iubirea,
Viața mea și fericirea.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre flori
- poezii despre dor
- poezii despre văi
- poezii despre viață
- poezii despre superlative
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre ochi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.