Absenţa

of,... ce ai de gând?
te rog nu-mi chema însingurarea!
învaţă-ţi palmele cele cu inele
şi cu drumul morţii prin ele
a mă cuprinde necuvânt şi a mă iubi
dintr-o direcţie scutită de moarte,
aleasă cu sublimul ce-şi ţine ochii deschişi.

calcă pe concava nopţii cumva,
lasă-ţi conturul spre mine suavă alunecare
fără să-şi aducă aminte de materie...
navighează-mi gândul cel nou să-ţi fiu altceva
pe lacrima ta dată în raclă de lumină.
ducă-se orice spre un final de toamnă
cu păiajenii iertaţi de ploi şi frig
şi-n confuzul neocărât de nimeni.

nu-mi veni cu faţa trădată de viaţă,
de clipele carnivore sluţită!...
tu ştii, că numai în tradiţia braţului tău
îmi palpită celula;
şi mai ştii că eu sunt un impar
şi nu mă pot da rest rozului de amurguri.
experimentează-mă în visul tău aprins la o ţigară
şi ai să învăţăm să culegem fluturii de pe umeri
în nezdruncin de somn să-i azvârlim
sub pleoapă adânc,
de întuneric nicicând să ne mai temem.

doar de cer spre cer noi văzuţi,
pe cenuşa cugetului răcit
uitându-ne în altă parte poate vom desena
absenţa unuia din celălalt
mai ales când tăcerea dintre noi se va încreţi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!