Ploaia salcâmului

În ploaie văd magic, orpheic mister!
De-aceea, s-o simt - doar cu har - se cuvine!
Ofrandă de abur adus-am spre cer -
Ca ploaia să-mi fie-nţeleasă mai bine.

Ce ploaie ciudată! Sub pleoapa-mi de zid
Curg zei ce-au dormit în legende barbare
Cu paşii ritmaţi sub un fulger lichid,
Iviţi din fântâna cu vise bizare!

Din stropii căzuţi - ale sângelui lunci -
Nasc munţi şi ţinuturi cu strigăt de piatră.
Oraşe din veacuri, răsar în răscruci;
Cu zalele ude - eroii - se-arată.

Prezent, viitor şi trecut sunt deodat
Cum ploaia căzută în sine-şi revine.
Cu formele lungi, spre un cer revărsat -
Trec zâne ce fost-au ascunse-n ruine.

Şuviţe de zumzet - albine-n apus -
Hrănite cu "lapte" din gnosticu-mi uger -
Se duc înspre matcă, plouându-se-n sus,
Ca trase de-o sfoară ţinută de înger.

Din mâinile ploii - absorb tainele-ntregi;
Prin seve de-argint - absolutul e-n mine!
Căci eu... sunt SALCÂMUL din pădurea de regi
Să-nfloresc albe ploi doar cu har se cuvine.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!