Drumul

cine ştie cine suntem
construim castele din milenară humă
apoi le dărâmăm
cu grijă, cu migală
plecând în alte părţi, în alte dăţi
vom trece mai departe de noi
căutând locul în care trăiesc pescăruşii
poate uitasem să privim ridurile sufletului
trecem, strângând în braţe deznădejdea
în faţă ţărmurile lumii
colorate de marea asta
atât de zbuciumată, atât de neagră
nedumerit, plec către alt tărâm
uitând că îmi spălasem trupul în cerul albastru
uneori, mă despart de mine
îmbrăţişând depărtările
sunt o ancoră aruncată aiurea, hai-hui
în astă tragică lume...
apoi am aşezat un zid, separând durerile
destrămând timpul cu lacrimile sufletului
alteori ne rotim
după o dinamică prestabilită, către nicăieri
nu, nu plec
rămân să port
turma sufletelor pe Câmpiile Elizee.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!