Căluţi de mare

În zvârcoliri de valuri ce-şi pierd, la ţărm răbdarea,
Se-aude vraja mării, în joaca ei cu zarea...
Căluţii, trişti şi muţi, sub apă, galopând,
Îngroapă-n adâncimi, povara unui gând.

Noaptea, când raza Lunii îi mângâie-n tăcere,
Plutesc lin, în lumină... mai uită de durere.
Visează că sunt broşe, purtate de cucoane
Ce-n weekend merg la derby şi se cred amazoane.

Din comori, înghiţite de lăcomia mării
Ce-mplinea nesfârşirea în tabla adunării,
Neptun (ca Hefaistos), în ţara lui de lacuri,
Bijuterii-minune, tot făurea, de veacuri.

Căluţii-şi priveau chipu-n cristalele de sare,
Amăgitoare-oglindă, în Răsărit de Soare.
Nu le venea a crede cât de frumoşi erau
Cu noile podoabe şi-ntruna, se mirau...

Aveau hamuri de perle, scăriţe de corali,
Zăbale, meşterite de ucenici homari.
Steluţe mici, de mare, aveau ţintate-n frunte,
Să nu le mai dea voie, nicicând, să se încrunte.

Potcoave-n filigrane, bătute-n briliante
Găsite-ntr-o epavă, în cufere de-amante.
Croite din voaleta meduzelor serene,
Şei moi le migăliră frumoasele sirene.

Căluţii îşi pun frâu... Prea mare-i fericirea!...
Trezindu-se din vis, păstrează amintirea...
Mai galopeaz-un timp, adorm în pacea nopţii,
Senini se-ntorc în Veci, pătrunzând Taina Morţii...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!