Viață pustie
În visul meu, erai pe vechea bancă,
Privind spre zări de dincolo de munți,
În gând cu hotărârea să renunți
La viața solitară de munteancă.
Privirea ta înlăcrima văzduhul
Acoperit, în tristul său apus,
De nori ce sângerau acolo, sus,
Cu picături ce îți sporeau năduhul.
Ai așteptat destul, n-o să mai vie,
Să-ți stea alături, nimeni dintre-ai tăi
În casa cu-nvechitele odăi.
S-a întâmplat ce n-ai fi vrut să fie
În raiul tău de dincolo de văi...
Iar banca,-n visul meu, e-acum pustie.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre singurătate
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre nori
- poezii despre munți
- poezii despre gânduri
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.