Freamătul norilor
De-aș fi știut că pot vorbi cu norii,
M-aș fi legat la ochi, să nu îi văd,
Să îmi închipui că nu-s ei, ci zorii
Sau curcubeul după un prăpăd.
Căci norii negri-mi par, pe cer, povară,
Așa cum cei din suflet pot să-mi fie
Ca o furtună ce-i alungă, iară,
Pe-aceia albi, de dulce armonie.
Dar i-am văzut și, să le spun să plece,
Aș vrea s-o fac și rău nu mi-ar părea,
Căci știu că freamătul din ei va trece
Și vor pleca. Ei... singuri vor pleca.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nori, poezii despre vorbire, poezii despre suflet, poezii despre curcubeu sau poezii despre alb
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.