Plâng cocorii
auz istovit sub dezamăgiri de entuziasm.
fug sentimentele pe lângă lună...
se sparg cuvinte de granit
în răbdarea achiziționată
de tâmpla unui colos.
aflați, că prezența mi se divulgă
când privighetoarea vitejește cântă,
când frunza e peste frunză exaltată
și asfaltul, tocul femeii ascultă.
sau când de viață îmi vine o despărțire,
între mine și rest
fiind o cădere nudă de gest.
mai încolo în dimensiuni
plâng cocorii în proprii pumni,
au uitat cum se zboară.
în năduf de clipe ei se ghemuiesc
surprinși de un liric chemat
să țese cuiburi din mele gânduri
văzând cum eu peste lume stau
fantastic, de aștrii surescitat.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre privighetori
- poezii despre plâns
- poezii despre nuditate
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.