Amurg

Pana la amurg se mai auzea
Doar ecoul voalului ei
Purtat prin decenii de suferinte, alba scapare a mintii
El, uitarea si somnul
Binecuvantare in mijloc de razboi.

Pana la amurg
Tacerea limpezea apusul
Impletind iadul cu raiul
In speranta ca astfel nu vom mai pleca
Vreodata de aici.

Cumva tot griul nenorocitei existente
Nu e nimic mai mult decat personificarea
Noroiului de pe chipurile albastre
Nici fragila sufocare nu-i altceva
Decat asteptarea nesfarsita,
A unui raspuns ce nu va mai veni.

Si totusi, dincolo de amurg
Valul zeitei, purtat prin decenii,
Prin noi acoperindu-ne de vina
Si viata;
Isi croieste drum, pentru a-si cerne uitarea
Si in inima ta!

poezie de Iris Barbulescu
Adăugat de Doinita Raclariu
Votează! | Copiază!