Papaya
soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
și parcă se agață de păianjenii cinefili
uitați de vreo penelopă în sălile pline
râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ți se pare un ritual și totuși
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori șterse a vieții cu acalmiile lor în derivă
a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deșucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silențios peste suflete-paparude
simt că îți este teamă să îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei și nu aș fi
încă sarea clipelor-saltimbanc
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre râs
- poezii despre păianjeni
- poezii despre picioare
- poezii despre mâini
- poezii despre frică
- poezii despre culori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.