Înţelinit de cetini

Din tot ce-am fost, a mai rămas, prieteni,
un ochi uscat şi-nţelinit de cetini,
pe buza râpii sale-n prăbuşire
cresc sălcii şi salcâmi foşnind subţire
şi lighioane vin să-şi odihnească
umbrele-n care mor şi să îşi crească
puiandrii tineri, tăbăciţi de vânt,
de parc-aş fi, am fost şi nu mai sînt...
Un ciob de lună neagră carnea-mi muşcă
de parc-aş fi un Baiazid în cuşcă
şi-un Tamerlan cu oase m-ar hrăni
să nu mai pot, nicând, împărăţi
lumina sfântă ce mi s-a furat
la vânătoare cât am fost plecat.
Dar nu sitari şi lupi sau pui şi iezi
ci-ntunecaţii tigrii bengalezi
prin jungla vremii eu i-am urmărit
din zori de zi şi până-n asfinţit,
dar, iată, puşca mea n-a percutat
şi am rămas precum un ochi uscat.

poezie de Ion Iancu Lefter
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!