Dansul
Spirale galbene strecoară
clinchete metalice pe portative obosite,
halucinante și timide onduleuri
se conturează din șolduri de fecioară... goală, albă,
din foc de soare,
din umbră de lună
își concentrează dansul,
și-l revarsă în mări de ochi străvezii
din care picură dulci lacrimi,
se preling pe obraji umezi,
și se prăvălesc în oceane de sirene adormite...
și ea dansează
în centrul perfect al sinelui,
punctând cu degetele-i grațioase
stele din vise universale,
de pe bijuterii scumpe cu scântei delirante...
și tot dansează,
întorcând universul pe dos,
dezbrăcându-l de întunericul profund
îl desenează după mișcarea coapsei ei angelice,
pe foi galactice, străvechi,
pe când imense planete
răsar în părul ei tomnatic...
încă mai dansează... la infinit,
rotind lumi paralele în jurul
trupului ei de neoprit,
acoperit de mătăsuri fine
țesute în primăveri târzii...
și va dansa
până ce muzica infinită va înceta,
până ce ultimul om va săruta ultima stea...
poezie de Ioana Balea
Adăugat de Ana Muresan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dans
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre virginitate
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre somn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.