Tăceri

De-acum ai s-asculţi doar tăcerea
căci vorbele-au fost condamnate
să fie de vânturi purtate
să-şi tacă prin lume durerea.

Va fi o tăcere-ngheţată,
în care găsi-vei răspunsuri
la tot ce-ai crezut neajunsuri,
dar n-ai înţeles niciodată.

Va fi o tăcere-ntrebare
pe care nici eu nu am pus-o,
plecarea ta, doar a răspuns-o,
prin paşi ce ne-aduc alinare.

Ne-a fost prea târziu în prezentul
pe care se-aşterne tăcerea,
speranţa fiind încheierea
în sensul ce-l dă transcendentul.

Şi, poate, în vieţi de lumină,
sau alta ce-mi poate fi dată,
te voi căuta de îndată,
continuu şi fără hodină.

Dar, totuşi, tăcerea de-ar sparge-o
iubirea, credinţa în mine,
voi fi tot aici pentru tine;
ţi-am spus că te-aştept şi voi face-o.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!