Doar poeții
Acum când vreau să te uimesc
Prin vorbe nerostite de niciunul,
Mă sperie poeții ce au fost,
Că te legau în tei sau te dorea vreunul.
Tu erai văzută ca o floare,
Cea mai frumoasă floare,
Doar Universul te iubea
Iar un Luceafăr trist, te adora.
Erai măceș,
Cădeai pe stele
Ba chiar mureai la unu' în brațe
Un alt poet te învia.
Eu cum să lupt cu toată cartea
Că ești frumoasă și aștepți
Să-ți spun măcar o strofă
Originală, s-o accepți.
M-am dus la țărm să-ntreb și marea
Ce vânt te-aduce și de unde
Am stat o zi să îmi răspundă
Dar luna m-a gonit acasă.
Am stat și-acasă vreo trei zile
Să aflu cum pot să te iubesc,
Dar m-am blocat,
și-acum, și-atunci.
Tot mai aștept poeții vii,
Să mă ajute să găsesc
Măcar un vers, ca să revii.
poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (3 martie 2018)
Adăugat de milidumitru
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre timp
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre tei
- poezii despre superlative
- poezii despre stele
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.