După furtună
Există-atâtea insule!
Multe precum stelele de pe crengile copacului ceresc la miezul nopții,
de unde meteoriții sunt scuturați și cad
asemenea fructelor în jurul goeletei numită Zborul Sorții.
Dar toate lucrurile trebuie să cadă așa a fost întotdeauna
de o parte Venus, de cealaltă Marte;
cad și sunt unice așa cum Pământul este unic,
o insulă-n marele-arhipelag al aștrilor.
Primul meu prieten a fost marea. Acum, este ultimul. Și cel mai drag.
Acum mă opresc din vorbit.
Muncesc, apoi citesc, relaxându-mă sub felinarul prins de catarg.
Încerc să uit ce-a fost fericirea,
iar când acest subterfugiu devine inutil, urmăresc stelele.
Uneori sunt doar eu și spuma mării tăiată de foarfecele vântului
înălbind puntea, și luna deschizând
ușa unui nor, și lumina stelelor deasupra mea.
Mai este și un drum în siajul lunii care mă duce acasă.
Din adâncul mării îmi cântă o creolă cu ochi de peruzea.
poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre superlative
- poezii despre prietenie
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.