Vouă!
Voi muri fără voi, veți muri fără mine,
Cine știe de-i rău, cine știe de-i bine?
Exponat ruginit, rătăcit printre zile,
Nu e loc în muzeu, doar umile azile.
Mă mai mint că nu-i rău, mă mai mint că-i mai bine,
Și zâmbesc incolor, spre copilul din mine.
Din bilanț în bilanț mai întârzii totalul,
Ce-a fost bun, ce-am greșit, unde-i Doamne finalul?
Vă salut și vă iert, dar iertați-mi și mie,
Eu spre ultima zi, voi spre ce va să vie,
Uneori se-ntâlnesc printre drumuri destine,
Și aflăm prea târziu, ce e rău, ce e bine.
În lumină pe rând și pe rând în finaluri,
Singuraticii zei pe-ale vieților maluri,
V-am iubit, m-ați iubit, să ne fie de bine,
Acest ultim nonsens fără noimă ne ține.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfârșit
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre singurătate
- poezii despre muzee
- poezii despre moarte
- poezii despre minciună
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.