Cântec vagabond
Toamna are ceva-n comun cu sângele meu
Anumite maniere, o stare, un anume clișeu;
Inima mea-i o rimă pentru tot ce se pierde, pentru tot ce-i târziu,
Ținând pasul cu-anotimpul, în galben, în violet, în sângeriu.
Frunzele roșii de-arțar prin venele meu curg
Asemeni unui sunet de corn stingându-se amurg,
Iar sufletul-mi însingurat se-înfioară când vede, valuri,
Străvezii ca un fum florile-înghețate pe dealuri.
În Octombrie sângele țiganilor dă în clocot,
Ceva mătăsos, trist și urgent se insinuează peste tot;
În flăcări pe fiecare culme
Ne strigă, unul câte unul, Octombrie pe nume.
poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre roșu
- poezii despre vagabondaj
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre sunet
- poezii despre poezie
- poezii despre muzică
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.