Freamăt

Lin alunecă sub gene şerpuielnica chemare,
Iarna vieţii se aşterne, biciuind şi cer şi mare,
Se aruncă-nspre tăcere valuri dantelate - spume,
Se aruncă-nspăimântată clipa-n cercuri de genune.

Stâncii care îngenunche - cruce fără chip şi nume,
În poeme-ndoliate, în eterna rugăciune,
Vezi zadarnic cum se plânge, cum se uită, se iubeşte,
Tot ce-i viu pe lumea asta, drumul vieţii părăseşte.

Lut setos de întuneric, stele-n tină aruncate,
Când demonic, când feeric, în ale uitării şoapte,
Calc tăcut pe vreascuri ude de a lacrimii corvoadă
Şi sunt lacrima ce curge, încă, fără să se vadă.

Spaţiul care leagă lumea de etern şi neuitare
Se dilată, se comprimă, se frământă, plânge, doare...
Viaţa-i numai o secundă între două viduri, vad...
Îngenunchi pentru o clipă, stea la tâmplele-i să ard.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!