Lecție de armonie
"Nepoate,
cică-ntr-o orchestră
(fiind ea cam dezacordată,
cum se întâmplă câteodată...)
în pauză porni taifasul.
Eu sunt nemulțumit profund,
vorbi întâiul contrabasul.
Dreptate-n lumea asta nu-i!
Poftim: vioara, cât un pui!
Și ea, în frunte;
eu, la fund!
Eu, ce să spun?
sări un flaut cu-aroganță.
Eu, descendent fără-ndoială
din prima sculă muzicală,
sunt pus, așa, ca de nuanță...
Se mai aude oare tonul
când sare bubuind trombonul?
Dar eu? sări și orga-n toi.
Eu sunt și flaut, și oboi,
și corn, și trâmbiță de-aramă,
și violină, și cimpoi
și totuși, cum vedeți și voi,
m-au pus la zid ca pe-o infamă!
Și se făcu un tărăboi!
Sări și talgerul deodată..."
"Bunicule",
vorbi nepotul
"mă tem că... prea e gogonată..."
"Nepoate...
e și nu-i.
Poveste...
Dar ia încearcă să străbați,
să vezi ce-nvățătură este!"
MORALA?
De, să mă ierți...
Dar trist e când se dă de veste
că frații... uită că sunt frați.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vorbire
- poezii despre vioară
- poezii despre tristețe
- poezii despre nemulțumire
- poezii despre muzică
- poezii despre lecții
- poezii despre iertare
- poezii despre frică
- poezii despre contrabas
- lecții de engleză
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.