Paznicul pădurii

Se leagănă în vuiet dulce vântul
Pitindu-se în văile adânci,
Doar el, doar păduraru-şi ia avântul
Dansând pe dâlme sau golaşe stânci.

Bunicul Luţă-pădurar de frunte,
Lăstar între lăstari, stufos străbun,
Mihai, Ionel-brigadieri de munte
În negura pustiului nebun

Şi tata toată viaţa pădureşte
Şi străbunicul tica Puie chel,
Polata dealului îi răcoreşte
Şi clipocitul apei reci-la fel.

Cu lupul, ursul, vulpea, iepuri, taine
Şi lighioane-n frunze arămii,
Stejari, salcâmi, fagi, brazi îmbrăcând haine
ŞI cântătorii verii mii şi mii

Albastre flori de munte, flori de gheaţă,
Cu vară, iarnă--roată ani şi ani,
Păduri de vise, gânduri se dezgheaţă,
Făloşi stejari, ai vieţii dragi tufani.

poezie de Tatian Miuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!