Dragostea e Dumnezeu

Chiar în limbi dacă aş vorbi
La nimic n-ar folosi
Dragoste de n-aş avea
Sunt aramă ce-ar suna.
Toată ştiinţa de aş avea.
Munţi în brate de-aş purta
Fără dragoste de sus
Chiar nimic, nimica nu-s.

La săraci de aş da cu vrere
Chiar întreaga mea avere
Trupul ars dacă mi-ar fi
La nimic n-ar folosi.

Prorociile or sfârşi
Dragostea nu va pieri
Limbile vor înceta
Dragostea va triunfa.

Ea-I plină de bunătate
Ea acoperă păcate
Nu se unflă de mândrie
Şi nu ţine nici mânie.

Cine poate a răbda
Numai, numai Dragostea
La rău ea nu se gândeşte
Pe nimeni nu pismuieşte.

Ea ne-a dat pacea de sus
Pacea noastră ce-I Isus
Frica Ea o izgoneşte
Dragostea ea ne zideşte.

Ea dă pace şi-n credinţă
Ne dă orice biruinţă
Ca şi moartea e mai tare
Ce e Dragostea atunci oare?

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!