Fantezie

Miez de dor nespus la vreme, înhămat la Carul Mare,
tremură-n lipsă de Soare, înnoptând printre blesteme.
E sleit de-nchipuire, se mai ţine într-o clipă
agăţată de-o arip-a vântului în adormire.

Între orele-mpletite cu-ale timpului andrele,
rătăceşte printre stele, cu pingelele-i tocite.
Parc-ar vrea să se oprească, tare s-ar mai odihni!
Luna, când va asfinţi, dacă uită să-l trezească?!

Are liniştea-n privire! Nu-ndrăzneşte să clipească,
să nu o mai risipească-n usturime de iubire.
Haina, din albe petale dintr-un câmp de margarete,
e cusută cu regrete adunate-n nopţi cu jale.

Într-atât a flămânzit, încât nici nu-i mai e foame.
De-i e somn, nici nu mai doarme, a slăbit şi s-a albit.
Pe-o bucăţică de nor îmi scrie un bileţel:
" Mă voi odihni niţel şi mă-ntorc, că mi-e prea dooooor!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!