Insectarul comun

Desconspirând vecia cuvintele ne leagă
Incontinenţa vieţii de inimi şi de minţi,
Nutrind în nefiinţă speranţa cea mai vagă
În viitorul proxim şi sceptici mai cuminţi.

Parcurgem absolutul dormind în insectare
Cu lacrimile sparte de acele din noi,
Cu pagini din scriptură jertfite pe altare,
În temple nesfinţite, călcate de nevoi.

Proliferând în slovă absurdul şi abstractul,
În slăvi se proiectează celebrii zilieri,
Contrasemnând orbeşte cu necuratul pactul,
Îşi caută nimicul şi zilele de ieri.

Astfel acceptul însuşi căzut între respingeri
Îşi leapădă bun-simţul de simplu muritor
Şi cu aripi de pleavă aleargă după îngeri,
Chemându-i să-i asculte la lecţii despre zbor.

Dar litera ce moare la margine de stele
Întortocheată-n vise şi-n gesturi de nebun,
Se sinucide-n taină pe ritmuri de manele,
De vie îngropată într-un insectar comun.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!