Am ostenit

Am ostenit rugându-mă la Tine,
Am ostenit rugându-mă mereu
Se stinge-ncet speranţa de mai bine
Şi nu mai cred în mine, Domnul meu.
Dacă mă laşi în beznă şi tăcere,
Dacă mă laşi să plâng, să mă frământ,
Dacă mă laşi lipsită de putere
Eu mă sufoc şi nu mai pot să-Ţi cânt.

Mi s-au oprit cuvintele pe buze
Şi paşii s-au oprit în calea lor,
Un deget parcă vrea să mă acuze
Dar eu mă duc într-un ungher şi mor.

Am ostenit, o, Doamne, sunt trudită,
Mi-e sufletul mai chinuit ca ieri,
Mi-e inima bolnavă şi rănită
Şi nu eşti, Doamne Sfinte, nicăieri.

Am coborât la margine de mare
Şi marea asta vreau s-o trec înot
În gură mi-s cuvintele amare
Şi-acuma, Doamne, am să mor de tot...

Am ostenit, o, Doamne, sunt bătrână,
Te-am aşteptat şi Te-am strigat mereu
Şi chiar de-mi mai întinzi acum o mână
Am ostenit de moarte, Domnul meu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!