O, când, când, când, vor înceta
... O, când, când, când, vor înceta
tânguirea și vorba? Nu s-au ivit îndeajuns
maeștrii s-așeze vorbele omenești? De ce-ncercările noi?
Nu-s oare, nu-s, nu-s oamenii
doborâți de carte? Ca de un dangăt necurmat.
Când, între două cărți, ți se arată cerul tăcut, sau
o palmă de pământ obișnuit în înserare luminează-te.
Mai mult ca furtunile, mai mult ca mările
au urlat oamenii. Ce imensități de liniști
trebuie să fie-n univers să mai putem auzi greierul
noi, urlătorii. Ca stelele
să ne apară tăcute în eterul covârșit cu zbierete
ne-au cuvântat părinții din vechi, bătrânii, răsbătrânii,
ca noi, în sfârșit, s-auzim, să fim oamenii,-ntâii, ce-aud!
poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la Vezi poezii despre tăcere, poezii despre cărți, poezii despre stele, poezii despre sfârșit, poezii despre seară sau poezii despre bătrânețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.