Roza vitraliilor
A labei lor trândavă lunecare
tăcere iscă,-amețitoare-n noi,
ca, brusc, privirea-n jur rătăcitoare,
una din mâțe să ne-o prindă-apoi,
cu sila-n ochiu-i mare, să ne ia
privirea ce, cuprinsă ca-n vâltori,
o vreme încă mai înoată-așa,
și cade-apoi într-un leșin ușor,
când ochiul cel părelnic dormitând,
se cască și se strânge-n vuiet sferic,
și-o smulge până-n roșu sânge-afund :
Așa-nhățau rozete mari, în domul
cel vechi, o inimă, din întuneric,
și o trăgeau cu ele-adânc, în Domnul.
sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre trandafiri
- poezii despre roșu
- poezii despre promisiuni
- poezii despre pisici
- poezii despre ochi
- poezii despre lene
- poezii despre inimă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.