Pribeagul
Ascultă-l cum plânge! E timpul, avarul,
Din marmura vremii cioplindu-și altarul;
S-a spart o clepsidră, iar timpul se-așterne,
Lucind în fărâme eterne.
Era infinit, dar se luptă cu vântul,
Trecutul se pierde, de jale-i e cântul,
E totul un zbucium, iar fapte din vremuri
Se pierd în vâltoare și tremuri.
Hai, iartă-l, pribege! Și uită trecutul!
Renunță la toate, aruncă-ți avutul,
Un pas, unul singur, ți-ajunge, sărace,
Te cheamă, salvează-l, fă pace!
Dar tu vezi doar cioburi, nisipul și vântul.
Un pas mai departe. Îl lași în osândă.
Lucește în ochii-ți lumina. Izbândă!
De-acum ții cărarea și gândul.
Uiți timpul ce doare, îți e la-ndemână,
Căci viața-i cuprinsă-ntr-un pumn de țărână!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zgârcenie
- poezii despre vânt
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre plâns
- poezii despre pace
- poezii despre nisip
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.