Teea
Se-nchină nevoii de alb, ca hermina,
Și se strecoară subtil, precum umbra,
În sângele ei străjuiește penumbra,
Care, apoi, declanșează, idilic, lumina...
Te consolează de-al lumii haotic neant,
Erotica ei emană arome până la stele,
În preajmă-i roiesc, insistent, filomele,
Al căror cântec sublim e deconectant.
Te-ajută, solemn, să eviți narcisismul
Și gustă din amarul preasângelui tău,
Îți dezgheață lacrimile și te scapă de hău,
Te învață ce înseamnă, în amor, eroismul!
E-o rază ce-mprăștie, pururea, ceața,
Căldura extazului îi pulsează în sâni...
De ce stai pe gânduri, de ce mai amâni
Duelurile sângelui și-ale cărnii cu viața?
La hramul iubirii, când s-o ține Nedeia,
Ai grijă, fă totul, să nu-ți scape iar... Teea!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sânge
- poezii despre lumină
- poezii despre învățătură
- poezii despre viață
- poezii despre sâni
- poezii despre stele
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre privighetori
- poezii despre narcisism
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.