Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură
Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură,
și mor uimiți de-o lume-mpovărată.
Și că se schimbă-n hâdă strâmbătură
surâsul lor de gingașă făptură,
nu vede nime-n noaptea-nfricoșată.
Ei merg pe uliți, înjosiți, bătrâni,
de-absurde lucruri cărora slujesc,
și hainele pe ei se veștejesc
și-mbătrânesc frumoasele lor mâini.
Mulțimea nu îi cruță, îi apasă,
deși sunt slabi, cumva șovăitori,
doar câini străini ce nicăieri n-au casă
merg uneori, tăcut, în urma lor.
La sute de călăi ei sunt ostateci,
și orice oră-i strigă și-i arată;
lângă spitale-așteaptă singurateci
ziua intrării, ziua-nfricoșată.
Moartea-i aici. Nu cea de odinioară
ce-l atinsese pe copil în mers
nu mica moarte-n magic înțeles;
ci-a lor atârnă verde și amară,
ca rodu-n ei ce crud va fi cules.
poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie și moarte, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vestimentație
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre frumusețe
- poezii despre flori
- poezii despre câini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.