În singularul meu
Doar amintirile-au rămas
Și negrul apăsat sub pas
Doar pomii goi și fără glas
Și iarna ce-o inspir pe nas
Pe cerul schimbător un nor
Plutește singur și-un cocor
Ca el mă simt urcând cobor
În singularul meu e dor
Din locul care îl străbat
Un drum cu pietre asfaltat
Cum șerpuiește și-i crăpat
Cum trece podul care-i plat
Cu valuri repezi, pe sub el
Un râu subțire, mititel
Cum șerpuiește, cătinel
Din apa lui bea un cățel
Privesc tabloul negândind
Mă plimb cu ochii și-i întind
Până în depărtări colind
Absent de mine mă scufund
De-odată clopote se-aud
Și mă trezesc din stări de surd
În față gol bătrânul dud
Mi-l amintesc când era crud
Ce amintiri de om pribeag
Și mă urmează-n pas beteag
Mă ninge alb pe părul alb
Și fulgii au un gust dulceag
În singularul meu e dor
Din ce mi-a fost răscolitor
Străbat prin gându-mi călător
Imagini vechi revin și dor
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râuri
- poezii despre păr alb
- poezii despre păr
- poezii despre poduri
- poezii despre plimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre ninsoare
- poezii despre negru
- poezii despre imagine
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.