Glossa întoarcerii
Ne soarbe timpul clipele-napoi
Și în furtuni eternul se arată,
Recad în umbre-arcadele de ploi,
Dormim tăcut sub o sprânceană mată.
Ne-adapă stele sufletul rănit
Și ne mustesc din trupuri fructe coapte,
Suntem copaci ce gândul și-au înfipt
În univers, între tăceri și moarte.
Ne soarbe timpul clipele-napoi
Și alergăm haotic, toți odată,
Același drum, aceiași pași în doi,
Minciuni și suferință-i viața toată.
Furtuni se nasc în piepturi de granit
Și valuri de mătăsuri diafane
Ne poartă către minus infinit,
Reinventând un petec de culoare.
Și în furtuni eternul se arată,
Oglinda spartă-n ceruri se răsfrânge,
De vis și amintire-s vinovată...
Ceru-i rănit! Din cer iar cuge sânge...
De timpuriu pământul e o rană
Și în adâncul lui crescut-au maci
Și nu există nici o îndoială
Că viața-are nevoie de un vraci.
Recad în umbre-arcadele de ploi...
Și ne sărută lacrimă de verde,
Clepsidra am pierdut-o prin noroi,
Secundele se-ascund în albe plete.
Mustesc în vânt tăcute amintiri...
E-atâta dor și plângere de șoapte,
În golul din adânc și din priviri,
Eu rătăcesc ca un miop în noapte.
Dormind tăcut sub o sprânceană mată,
Am renăscut o aripă de soare.
Un înger de lumină se arată,
Venind tăcut pe-a timpului cărare...
Și se surupă isul dintr-o dată,
Se-mparte-n emisfere colorate.
De alte lumi, e lumea separată
În viață, în iubire și în moarte.
Ne-adapă stele sufletul rănit
Balsam divin în limpezimi de mări.
Îngeri pe cerul fără de sfârșit...
E lumea astăzi ca un câmp cu flori.
Din ciutura cu amintiri gustați!
Să strălucească-n voi gutuia coaptă,
Vreau cu lumină să înseninați
Pământul tot, iubirea, viață toată...
Și ne mustesc din trupuri fructe coapte
Și cu aroma lor ne înfruptăm,
Dar cât suntem de naștere departe,
Temeri și plâns și vise repetăm.
Ne-ntoarcem amintire spre origini,
Murind tăcut cu fiecare zi.
În timpul nestatornic, fără margini,
Povestea în curând se va sfârși.
Suntem copaci ce gândul și-au înfipt
În timpul împletit cu-argint și jar.
Am repetat iertarea și-am iubit,
Am plâns cu stele, renscând amnar.
Destinul crud, în alte constelații
Ne-a permutat și sufletul și ființa.
Plecat-au pruncii, toți cei dragi și frații,
S-a stins lumina, s-a pierdut credința...
În univers, între tăceri și moarte,
Se nasc furtuni de dor, de vis, de plâns.
Privim în cioburi de oglindă sparte,
Lumini ce-n alte timpuri ne-au sedus.
Suntem deodată ramură de stele,
Plecându-și strălucirea pe pământ.
O clipă doar... o clipă de plăcere
În schimbul morții noastre am cerut...
În univers, între tăceri și moarte,
Suntem copaci ce gândul și-au înfipt.
Și ne mustesc din trupuri fructe coapte,
Ne-adapă stele sufletul rănit...
Dormind tăcut sub o sprânceană mată,
Recad în umbre-arcadele de ploi
Și în furtuni eternul se arată...
Ne soarbe timpul clipele-napoi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre iubire
- poezii despre îngeri
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre plâns
- poezii despre naștere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.