Glossă pentru ploi de vară

Cerul plânge beteşugul
Lumii noastre-ntunecare...
Şi ţăranii dând cu plugul,
Truditori până la moarte,
Plânge dorul şi pruncia
Celor ce-au rămas români,
Să-şi cinstească veşnic glia
Rămasă de la străbuni.

Cerul plânge beteşugul
Şi sângerânde răni mustesc,
De sărbători, oameni cu plugul,
Necredincioşi, la muncă ies.
Astăzi, cu ia românească,
Alt legământ poporul face,
Căci grea e lacrima... Şi jugul...
Şi pumnul, poloboc se face.

Lumii noastre-ntunecare
Dumnezeu a dat... Ne ceartă...
Spicuiesc fulgere-n zare
Voci de tunete... Oh, iartă!
Ura, clopotul durerii,
Căci biserica vuieşte.
Este timpul învierii!
Altă lume se clădeşte!

Şi ţăranii dând cu plugul,
Orbi în suflet şi-n credinţă,
Trişti, plângând, îşi văd amurgul
Singuri, fără de căinţă.
Azi, la cumpăna fântânii,
Flutură doliul tăcerii
Plâng de-acuma toţi românii –
Ramuri frânte-n faptul serii...

Truditori până la moarte,
Arcuiţi ca o sprânceană,
Lin alunecând în noapte
Sub tăişul de aramă
Ce desface lumea-n două,
Trec bătrâni pe drumul crucii,
Deschizând o lume nouă,
Trec, lăsând în lacrimi pruncii.

Plânge dorul şi pruncia...
Tatăl fiica îşi aşteaptă.
A plecat din România
Spre-a avea o altă soartă.
Mama-n plâns îşi vede pruncul
Şi din lacrima-oglindă,
I-a adus feciorul, gândul...
Un voinic ivit în tindă.

Celor ce-au rămas români,
Azi li-i lacrima amară.
Pe acest pământ stăpâni,
Cu cenuşa se-ntrupară,
Cu biserica şi portul,
Cu opinca şi ilicul,
Plânge Tisa, plânge Oltul,
Plâng bunica şi bunicul...

Să-şi cinstească veşnic glia,
Din strămăşi au învăţat...
Ceru-nsângerat de sângeri,
De dureri a lăcrimat.
Stea de lacrimă amară,
Plânge neamul românesc
Prunci români plecaţi din ţară
Şi părinţi ce-mbătrânesc.

Rămasă de la străbuni,
Ne e dragostea de ţară,
Pita – aurul din pâini,
Câmpul, soarele de vară,
Brazii cu betea de jad
Şi izvoare de lumină,
Stelele – făclii ce ard,
Mirt şi lacrimă divină...

Rămasă de la străbuni
Să-şi cinstească veşnic glia
Celor ce-au rămas români...
Plânge dorul şi pruncia.
Truditori până la moarte
Trec ţăranii dând cu plugul.
Lumii noastre-ntunecare...
Cerul plânge beteşugul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!