Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Glossa florilor de liliac (dedicată Corneliei Georgescu)

E-un cer de flori de vis deasupra mea...
M-afund în amintire și-n uitare,
Sub simple străluciri de catifea
Din pură și violacee floare.
Deasupra voal de stele arămii,
Aici, un catafalc de liliac...
Într-un mărgean de noanțe viorii...
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!

E-un cer de flori de vis deasupra mea,
Cad pe mătăsuri, flori din diademe...
E-o violetă lacrimă de stea,
April ne-mbie cu alese semne.
Privesc din ceruri flori de liliac
Și plânge liliacul din privire
Români uitați, din neamul geto-dac
Căzuți din timpuri vechi, în nemurire.

M-afund în amintire și-n uitare,
Mă pierd printre poeme viorii,
Redevenind aceeași sărbătoare –
Candoare-n gând și-n suflet de copii.
Caut norocul iar printre petale,
În floarea albă,-mpăturită-n trei,
Apoi, un vis, alunec în uitare,
Trecând prin anii lungi, pustii și grei.

Sunt simple străluciri de catifea,
Miros suav, clopotniță de stele,
Când ochiul universului, concav,
Se-mpiedică de dulce mângâiere.
Neliniști trec... Prohod de-ndrăgostiți
Revarsă sentimentele în noapte.
Lucind precum copacii auriți
De sărutări, îmbrățișeri și șoapte.

Din pură și violacee floare,
Maramă, voal și rochie ți-am țesut
Și lumea toată azi e sărbătoare,
Iar eu, copac în floare, iarăși, sunt.
Betea de liliac mi-apasă tâmpla,
De tine, iar mi-e gându-mpodobit,
În mine, purpurie, arde stânca...
Ce trainic și ce simplu te-am iubit!

Deasupra voal de stele arămii...
Se stinge-n sfeșnic luna aurie
Și cad din ceruri pleoape viorii
Peste grădina tristă și pustie.
Copilăria-mi face semn să tac...
Ai apărut în vis ca în oglindă,
Iar eu sunt doar o lebădă pe lac,
O clipă ce spre ceruri se avântă.

Aici un catafalc de liliac...
Rănit mi-e gândul, sufletul și pleoapa.
Rănit sunt eu... și-nsângerat, dar tac.
O văd pe mama și îl văd pe tata!
Stau tufele-nflorite... Nori târzii,
Ascund poteca dinspre liliac.
Doar tu iubito, numai tu o știi!
Te chem în visul meu, te-aștept și tac.

Într-un mărgean cu noanțe viorii,
Îmi prind haotic, iar, câte-o iubire.
Cu ochii-n lacrimi te aștept să vii,
Să-mi dăruiești un strop de fericire.
Dar alte primăveri te-au zămislit
Și chipul tău, în flori de liliac,
Pe o petală,-n noapte s-a ivit.
Ori poate eu cu dorul nu mă-mpac...

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac
Florile albe, pline de candoare,
Și eu sunt floare azi, de liliac
Și zbor spre țara soarelui-răsare.
M-ascund și plâng în violete ploi,
Sunt un ocean de violetă stea.
Te chem, te-aștept, iubirea dintre noi,
Ca un ecou, în veci, ne va chema.

Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!
Într-un mărgean cu noanțe viorii.
Aici un catafalc de liliac,
Deasupra voal de stele arămii.
Din pură și violacee floare,
Sunt simple străluciri de catifea.
M-afund în amintire și-n uitare...
E-un cer de flori de vis deasupra mea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.

Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook