Gând și văpaie
dintr-un zid iese un câmp
la margine de zare
acolo sus în munți
unde pășesc mioare
un păstor tace pe o piatră
frunzișul cade neîncetat în liniștea din vale
e seară iar
un clopot plânge printre gânduri uitate
o biserică cu turlele rezemate de cer
se închină spinii pe o cruce
ceasornicul mai bate o clipă
apoi tace, ora, ceasul bate și bate
se scurge ceara din anvon în palme chinuite
se scutură în zare crinii
în cale plânge o apă
seara, mă întorc pe cărări
printre palide făpturi
stins, mă lovesc de ancestrale tăceri
prin păduri adormite
ochii nopții încet se deschid în țipătul clipei
pe drum sunt cruci și visuri pierdute
mai trece un om, bătrăn trecător
sprijinit de gânduri bolnave
mai umblă un suflet prin crâng fără har sau habar
înalț mâinile către cer
mai cade un strop de rouă pe tristul rozmarin
prin jar și fum apar făpturi
și noaptea curge rece
se stinge chipul ultimului gând în ape
eu plec spre soare răsare
pașii răsună în timp
sunt gând și văpaie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre gânduri
- poezii despre cruce
- poezii despre ceas
- poezii despre apă
- poezii despre văi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.