Dacă ştiam...

Dacă ştiam că mă iubeşti
nu te lăsam să pătimeşti,
credeam că nu mă bagi în seamă,
ca să m-apropii mi-era teamă,
roşeam când te-ntâlneam pe drum,
te ocoleam, ca şi acum!
Dar te-ai oprit în faţa mea,
limba în gură mi-era grea,
mi se uscase cerul gurii,
vrăjindu-ţi năluciri făpturii,
îngăimam vorbe fără sens,
să merg cu tine... dar n-am mers!
Eu mă-ncurcam în vorbărie,
iar tu mi-ai prins la pălărie,
trei spice şi un roşu mac,
doar-doar m-oi face să te plac,
fără să ştii că sunt "legat"
şi n-aş putea să-ţi fiu bărbat,
nici nu-ndrăzneam să te cuprind,
în iarba crudă să te-ntind.
De parcă eram căpiat,
cu vorbe dulci m-ai îmbiat:
"că dorul nu-l poţi potoli
până ce nu m-oi ostoi,
că mă iubeşti, să te iubesc
cât lumea, să nu pătimesc,
căci dorul tău şi dragostea
au dus în lume pacostea,
iar dragostea mea, pe furate,
îţi e ca sarea în bucate".
Eu am crezut tot ce mi-ai spus,
astfel ţi-am devenit supus
şi te-am iubit noapte şi zi,
poate te saturi, m-oi goni
şi-un altul îţi vei căuta,
că nu pot fi în viaţa ta!
Vreau să fiu bine înţeles:
o altă viaţă mi-am ales,
iubirea-mi este rezervată
eu ca flăcău, iar ea ca fată
curată, tandră, nepătată!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!