Psaltirea-i un fel de păcat

Tenebrele fierb în substanţe,
Abile-ndrăzneli şi tupeu,
Cotorul pierdutei chitanţe
Şi liniştea zborului meu.

Desigur, azi par măsluite
Cuvintele toate, la rând,
Nescrise şi nici nerostite,
Pe care, idilic, le vând.

Aprinse văpăi sângerează,
Psaltirea-i un fel de păcat
Al ochiului, care veghează
La trecerea clipei prin pat.

Ca pepenii roşii, par sânii
Ce saltă-nspre buzele moi,
De parcă venit-au păgânii
Sau vremea tăcerii de-apoi.

Confirm surâzând adevărul,
Nimic nu mai poţi să renegi,
Şerpoaica venit-a cu mărul
Ispitei ce vreau s-o dezlegi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!