Sonetul zânuței mele
Am să vă spun povestea unei zâne
pe care am ținut-o pe genunchi
în ani cam cât la mână un mănunchi
aș face-acum din degete bătrâne.
Era zânuța mea, era cea mare,
era prințesa, prima dintre fete,
frumoasa ce voia să se desfete
cu o poveste seara, la culcare.
-Deschide gura, mergem la Zânuță!
-Dar numai dacă mergem cu mașina!
-Vom merge cu ce ai tu în mânuță!
La început, era doar cu tetina,
apoi a fost păpușa cea drăguță,
dar le schimba zânuța mea Corina.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre seară
- poezii despre schimbare
- poezii despre păpuși
- poezii despre gură
- poezii despre frumusețe
- poezii despre degete
- poezii despre bătrânețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.