Sfatul mamei

Copiii mei eu voi pleca, curând să-mi aflu, tihna,
Voi să-mi aprindeţi cât puteţi, la capul meu, lumina,
Fiţi buni, cinstiţi, orice să vă iertaţi,
Că nu e sfânt în lumea asta ca dragostea-ntre fraţi.

Să-mi faceţi când aveţi cu ce, în curte masă, mare,
Şi daţi un strop din via mea, să închine fiecare,
Pune-ţi bucate din belşug şi vreo câţiva, colaci,
Chemaţi să vină! Zâmbitori, pe goi şi pe săraci.

Nu vă certaţi pe ce-o rămâne, pe casă sau pământ,
Şi voi plecaţi copii mei şi aveţi doar un mormânt,
Lăsaţi deoparte lăcomie şi amară duşmănie,
Iubiţi-vă şi fiţi ca fraţii şi bine o să vă fie.

Iar la icoana Preacuratei, să puneţi, busuiocul,
Că m-a vegheat viaţa toată, mi-a ocrotit, norocul,
Să nu lăsaţi portiţa mea copii să ruginească,
Ea ştie cât v-am aşteptat, cu ochii pe fereastră!

De câte ori m-am rezemat, oftând de stâlpul porţii,
Priveam la drumul nesfârşit, eraţi plecaţi cu toţii,
Am adunat pozele voastre, la piept ca pe-un altar,
Si mulţumeam la cerul sfânt, c-aţi fost al vieţii dar!

Eu am să plec! Cer vouă azi, puţină îndurare,
Am ars o viaţă pentru voi, precum o lumânare,
De sus din cer o să privesc, apus şi răsărit,
Si voi trăi la voi în suflet, să ştiţi că v-am iubit!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!