Glossă de viață și de anotimpuri
Ne naștem primăvară,-nmugurim
Iubire de părinți și de Iisus.
Din prima clipă plângem, ori zâmbim,
Ne înălțăm copaci spre cer, mai sus.
Rătăcitori prin micile plăceri,
Vise firave frământând pământul,
Nu știm că vor veni amare seri,
Când ca o clipă vom zbura, ca vântul.
Ne naștem primăvară,-nmugurim
Și suntem fluturi albii de ninsoare.
Vezi?! Fiecare clipă ce-o trăim,
E-o neasemuită sărbătoare.
Sub flori de cais, sub plângere de tei,
Prin iarba încolțită, fluturi vii,
Vom trece-n zbor, o floare pentru-acei
Ce timpul li-i de a încărunți.
Iubire de părinți și de Iisus
Înțelepciunea apei de izvor,
O vor primi acei ce s-au ascuns
La sânul mamei cald și protector.
Ce zâmbet cald! Prin râu de miere trec
Căutători de stele și istorii...
Se strânge tot mai tare-l vieții cerc.
Vlăstari de-acum, tăcuți, așteaptă zorii.
Din prima clipă plângem ori zâmbim...
Și-așteaptă vara rodul de lumină
Și lan de grâne învățăm să fim,
Părinți și fii, aceeași rădăcină.
Dar prinși în joc de raze aurii,
Zburând sub soare puf de păpădie,
Rodind, vom pierde rostul de a mai fi copii,
Ne vom 'nălța în viață în zmee de hârtie.
Ne înălțăm copaci spre cer, mai sus,
Avem adolescența la picioare,
Copilăria noastră a apus
Dar suntem zbor de păsări călătoare.
Fără a știi, deschidem altui timp
O poartă sângerie,-amăgitoare,
Ne înățăm spre muntele Olimp,
Spre a putea fii stele căzătoare.
Rătăcitori prin micile plăceri,
Urziți de fulger, tunet deopotrivă,
Uităm de vraja cipelor de ieri
Și-n noi o altă lume se-nfiripă.
Suntem părinți și gândul ni-i matur,
Dar suflă vânturi reci dinspre amonte,
Suntem un fruct ce-a dat în pârg de-acum,
Însă în față ne așteaptă-o noapte.
Vise firave frământând pământul,
De-acum o altă lume plămădesc,
Am plâns tăcut și-am discuit cuvântul
Întinăciunii lutului lumesc.
Și cute-adânci mi-au coborât la tâmplă,
Pe brațe ramuri goale. Descarnat,
Un gol adânc, un anotimp. O stâncă,
De boală și de griji m-am cocoșat.
Nu știm că vor veni amare seri,
Amurguri triste, ger și lacrimi multe,
Nu ne vom mai întoarce-n primăveri,
Doar ierni de viețne vor albi la tâmple.
Se stinge-n noapte candela... Mi-e somn,
Un son care aduce a uitare,
Iar timpul trece, trece uniform
Și clipa doare, doare, doare, doare...
Când ca o clipă vo zbura, ca vântul,
O barcă rătăcind pe un ocean,
O flamură pierind în întuneric,
O lacrimă pierzându-te în val,
Cu moartea, într-un vals, spre nesfârșire,
Născându-ne a doua oară poate,
Atunci ne vom încrede în iubire,
Uitând de viață și uitând de noapte.
Când ca o clipă vom zbura, ca vântul,
Nu știm că vor veni amare seri
Vise firave frământând pământul.
Rătăcitori prin micile plăceri,
Ne înălțăm copaci spr cer, mai sus.
Din prima clipă plângem sau zâmbim,
Iubire de părinți și de Iisus,
Ne naștem primăvară,-nmugurim...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre plâns
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre primăvară
- poezii despre anotimpuri
- poezii despre alb
- poezii despre înțelepciune
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.