Magii nu mai vestesc iubirea
Acum când am înțeles că iubirea este ca o mireasă
În noaptea dintre vieți,
Că-i amăgită și amăgitoare la rându-i orișicând,
Voi alege depărtarea, crezând că-i ideală.
În liniștea văzduhului prea des,
A codrului retras în orbitele clepsidrei spaimei,
Probabil că inimile nu pot rezona continuu pe vibrații înalte.
Cumpietrele se sparg în zeci de sfărâmături de umbre,
Așa și-o inimă bună sau mai puțin iubitoare,
Odată ce se risipește nu va mai redeveni divină.
Nici prima doamnă, odată aleasă
Nu va mai rămâne pe piedestalul vieții sfânt...
Așadar trec anii
Și cu ei, pregătirile noastre pentru viața veșnică devin inutile.
Florile din glastră nu ne mai zâmbesc,
Mirii nu mai vorbesc, stelele se retrag în pătura celestă,
Magii nu mai vestesc iubirea,
Durerea mormintelor apasă
Ca un clopot, la marginea cimitirului,
Crucile sunt învăluite de mister și de temeri.
Miri ai întunericului îmbracă haină de doliu,
Penetrând zorile.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre nuntă
- poezii despre inimă
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vorbire
- poezii despre vestimentație
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.