Mamă
Doare, încă, și mă arde
Vântul ce te-a secerat,
Spune-mi, mamă, de pe unde
Mi-ai strâns apa de-mbăiat?
Mamă, n-avea ursitoarea,
La ea, bine niciun pic
De-am rămas, curând, cu mine,
Rătăcită prin nimic?
Zorii gri, calea făcută
Să încapă pasul meu,
Prea devreme m-ai pus, mamă,
Să mă duc, de mână, eu.
Orizont de strâmbătate,
Rugi murite pe sub cer,
Mamă, n-am avut la cine
Mângâierea ta s-o cer.
Mers împins prin vremea dusă
Până-n crucea toamnei seci,
Sângeri, mamă,-n rana veche
Și în în golul palmei reci!
Înțelesuri fără noimă,
Dorul verde-n lemn uscat,
Mamă, doare și mă arde
Vântul ce te-a secerat...
poezie de Maria Trif
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria Trif. [Vezi poezii despre vânt, poezii despre toamnă, poezii despre mamă, poezii despre lemn, poezii despre dor, poezii despre cruce sau poezii despre apă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.