Lumii ii spuneau padure
Adevarat, cei crescuti cu osul de ceara
din intamplare pe fata de lucru
si nu pe cea de sarbatoare a lumii
se incapatanau sa-i spuna padure
iar cel mai mic dintre strainii de serviciu
plange pentru altcineva, cazut langa un far stins
aproape de buza orizontului
langa mana ta, asezata perpendicular pe tais
rictusul de pe fata vreunui pretins zeu
se sterge de dosul palmei
unui descult ce ne inventeaza inca o data
si apoi urneste din loc o stanca
de pe sufletul nostru colectiv...
poezie de Ionut Simion
Adăugat de Yunonna
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ionut Simion. [Vezi poezii despre superlative, poezii despre suflet, poezii despre serviciu sau poezii despre ceară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.