Atatea...
Atâtea ape pier și nu se-ntorc
Să vadă pieptul muntelui cum storc,
Mocnind în zbucium - aprigă chemare -
Ca-n primul tremur - prima sărutare -
Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l
Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,
Că mă descind când îl revăd tomnatic,
Atât de trist și-atât de singuratic;
Atâtea ceasuri bat stârnind minutul
Ca-n mine să-ntrevăd necunoscutul,
Incât mă leagă parcă un blestem
Să ies în noapte, veșnic să te chem.
Atâtea ape pier pe căi de ape...
Atâtea frunze cad tot mai aproape...
Atâtea ceasuri bat la căpătâi...
Doar tu rămâi ca-n clipa de întâi.
poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre tristețe
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre singurătate
- poezii despre păduri
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
1 Emilia Nedelcoff [utilizator înregistrat] a spus pe 25 octombrie 2009: |
Frumos! Chiar imi place. |